Sunt timid dar ma tratez
In psihologia moderna sunt recunoscute patru temperamente de comportament ale omului. O descriere foarte succinta:
- sangvinicul – energizat si controlat
- flegmaticul – dez-enegizat si controlat
- colericul – energizat si ne-controlat
- melancolicul – dez-energizat si ne-controlat
Prima data cand am auzit despre existenta temperamentelor, a fost in clasa IX-a cand, pentru a ma inscrie la liceu, aveam nevoie de o “recomandare” din partea fostului diriginte. Aici am vuzut scris:
- temperament melancolic
Nu stiam ce este. Nu stiam daca este bun sau rau, daca dirigintele mi-a facut o caracterizare buna sau slaba.
Am inceput sa citesc despre temperamente. Mi-am dat seama: eram un melancolic clasic – mi se potriveau majoritatea descrierilor, inclusiv faptul ca eram de o timiditate excesiva (nu timid, ci foarte timid).
Dupa ce am devenit student, mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva “impotriva” timiditatii. Nu eram in stare sa vorbesc cu o fata, cand ramaneam intre 4 ochi, incepeam sa ma balbai, sa ma inrosesc la fata. Vroiam si eu sa am o prietena; aveam peste 18 ani si nu avusesem o prietena. Cunoscusem multe fete, dar nu s-a legat nici o prietenie: ce fata accepta un prieten excesiv de timid?
Eram in anul I al facultatii, mi-am propus un scop:
- sa scap de timiditate
In anii copilariei, mama m-a dus la diversi medici sa ma trateze de aceasta timiditate excesiva. Nici un rezultat.
Eu am hotarat sa scap de timiditate “tratandu-ma” in discoteca, cu muzici si dansuri in doi.
La dans… ma miscam greu (aveam si peste 90 Kg.). Am rugat un amic (coleg de camin), ce era cazat la o camera vecina, sa ma invete sa dansez. M-a ajutat: seara, la el in camera, pe muzica adecvata, ma invata diversi pasi. Acum, cand imi aduc aminte, ma pufneste rasul.
Toata stradania mea a avut rezultate, nu imediate. Au trecut luni bune pana am inceput sa scap de timiditate, sa nu ma mai balbai si sa nu ma mai inrosesc la fata.
Continuind tratamentul discotecilor mi-am modificat si temperamental, la un moment dat ajunsesem sa fiu sangvinic. Faceam dese teste de temperament. Aparusera chiar carti cu teste diverse.
Scopuri pot fi impartite in 2 mari categorii
- scopuri asupra unor lucruri exterioare
- scopuri asupra ta – asupra personalitatii tale
Scopurile propuse asupra personalitatii tale, atunci cand sunt indeplinite, genereaza un amplu sentiment de multumire de sine, mult mai echilibrat, pentru tine ca om, decat dobandirea unei avutii materiale.
Caracterul omului – temperamentul sau alte trasaturi ale personalitatii – sunt considerate, de stiintele medicale actuale, “un dat” al omului (mostenire genetica). Se spune ca ele se pot schimba foarte rar, in cazuri speciale.
Experientele mele arata ca omul are capacitate sa-si modifice orice trasatura de caracter. Ce-i drept, foarte greu. Trebuie eforturi foarte, foarte mari…
Share
Nu m-am gandit niciodata la aceasta impartire a scourilor in cele 2 categorii. Insa este foarte greu de spus ca orice trasatura putem sa o schimbam.
Totusi as vreau sa te intreb atunci cand scopul tau este fericirea, carei categorii i se incadreaza?
Da Paul! Unele trasaturi de caracter se pot modifica foarte, foarte greu. Unele cer eforturi foarte mari, aproape supra-umane, cer timp indelungat: ani sau chiar zeci de ani. Dar se pot modifica. In cartile lui, Carlos Castaneda, descrie cat de greu i-a fost sa schimbe anumite lucruri din viata sa. Greu, dar se poate!
Eu nu prea folosesc cuvantul “fericire”. Mi se pare prea ambiguu…
DEX-ul defineste fericirea ca fiind “stare de multumire sufleteasca intensa si deplina”. In acest context, fericirea se incadreaza in a doua categorie. Este un scop asupra ta. Lumea nu poti sa o schimbi – sa se transforme asa cum o vrei tu. Trebuie sa te adaptezi, sa-ti creezi scopuri si dorinte conforme cu sistemul de valori ale lumii in care traiasti. Daca scopurile sau dorintele nu se realizeaza, devin foarte usor frustrari.
M-ai facut foarte curios in legatura cu cartile lui Carlos Castaneda. Probabil o sa citesc si eu din ele.
Totusi nu sunt complet de acord cu concluzia. Eu cred ca totusi poti schimba lumea, putin dar poti. Eu cred ca este bine sa accepti ceea ce ai, sa multumesti pentru ceea ce ai si in acelasi timp sa iti doresti chiar si mai mult. Este adevarat ca scopurile sau dorintele care nu se realizeaza pot deveni frustrari dar fara acestea, de cele mai multe ori, nu exista sansa de progres.
Era chiar rau, daca erai de acord cu concluzia
! Se spune ca “lupta contrariilor duce la progres”… o discutie cu opinii contrare si fara suparari, duce spre progres… daca am fi total de acord unii cu ceilalti, am stagna!
! Dar nu m-am multumit cu ceea ce aveam… am luptat!
Incepem o discutie despre ideea de a schimba lumea?
Chiar in unele carti ale lui Castaneda se gasesc fragmente despre cat de greu este sa schimbi un om, doi… dar’mite lumea!
O intrebare: ce ai vrea sa schimbi in lume? Cum sa devina ea?
Sunt de acord cu ideea de a accepta ceea ce ai, dar nu cu toate lucrurile. De exemplu: daca eu ramaneam cu timiditatea ce o aveam, eram “sortit” unei vieti anoste, fara multumiri, etc.
Daca ma impacat cu gandul ca sunt bolnav de diabet, de la 13 ani… aveam, dej, “domiciliul stabil” in cimitir
foarte foarte tare! felicitari!
Eu cred ca spunem acelasi lucru in cuvinte diferite. Stiu cat de greu poate fi sa incerci sa schimbi lumea dat totodata stiu ca schimbarea lumii porneste din a ma schimba pe mine. Prinvind in acest mod, a schimba lumea este un rezultat realizabil.
Ce as vrea sa schimb in lume? Eu as vrea sa vad oameni dedicati pentru ceea ce fac, oricare ar fi acest lucru (familie, religie, cariera,… )
Ceea ce vroiam sa spun prin a accepta si a multumi pentru ceea ce ai nu a fost un abandon la schimbare ci din contra. Eu am vrut sa punctez ca daca negi ceea ce exista in viata ta, acolo nu exista sansa de a trece la urmatorul nivel. Ca si in cazul tau, ai acceptat ca ai diabet si apoi ai inceput sa schimb acest lucru.
Deja mi-ai dat idee de vreo 2 noi articole pentru scopulmeu. Facem fifti-fifti
, tu mi-ai “inspirat” ideea!