Scopul meu?
Monolog: “Buna, ma numesc K. Un fel de domnul K a lui Kafka dar va spun sincer ca nu am de gand sa sfarsesc la fel. Ma trezesc zilnic la 7 dimineata si ma tarasc simandicos spre maretul liceu. Am uitat sa-mi prezint mareata ocupatie? Sunt elev in clasa a 12-a. Sa va explic ce inseamna aceasta meserie? Nu, nu, nu faceti pe desteptul! Va jur ca nu stiti! Este un neologism. Seamana cu “elev” de acum 20 de ani numai la forma cuvantului, in rest, total alta rasa. Noi ne ocupam cu pierderea timpului. Ne prezentam la ore daca alte activitati nu prezinta mai mult interes si… stam. Cateodata stam mult, cateodata putin… Uneori stam pana nu mai putem, in alte dati stam exact cat trebuie si nimic mai mult. Cel mai important lucru despre acest “stat” al nostru este ca desi te plictisesti, nu deschizi gura. Mai bine sa stai decat sa te chinui sa faci ceva, nu ? Ei bine, atunci de ce mai vii ? De ce nu te duci sa stai altundeva: acasa, in parc, intr-o cafenea cocheta poate. Nu! Exista perimetru fix in care trebuie sa-ti pierzi timpul. Ati priceput esentialul, asa incepe ziua mea, stand.
Cand ajung acasa, trebuie sa recuperez timpul pierdut fiindca se presupune ca la sfarsitul anului voi da un examen unde nu mi se vor testa capacitatile de stat. Dupa maratonul in care s-au sacrificat pe campul de lupta multi neuroni, sun un prieten si stam un pic de vorba fiindca nu avem timp sa ne vedem iar apoi ma bag in pat incercand sa ma gandesc la altceva decat scoala. Nu pot.
Pai domne, asta e viata? Vreau si eu sa fac ceva, sa pot macar sa visez. Nu inteleg de ce ma chinuiti astfel. Serios nu pricep. Abia de ne cunoastem. Avem 18 ani de experienta din care de primii 4 nici nu-mi amintesc. V-am facut ceva atunci? Imi cer anticipat scuze dar va rog sa faceti ceva in privinta relatiei noastre. Va respect si va admir pentru ca reusiti sa va faceti treaba cu atata precizie dar as avea nevoie de o pauza. Va rog frumos! Vreau sa vad marea si sa citesc pe malul ei. De ce nu este asta de-ajuns pentru dumneavoastra? De ce va asteptati ca noi toti sa ne gasim scopul in viata si sa colaboram cu dumneavoastra? As face-o daca as putea… Mai am o gramada de vise doar ca nu mi le amintesc chiar acum. Stiu ca aveam candva. Vreau sa am. Scopul meu e sa fiu ceva. Scopul meu este sa nu mai stau, sa contez, sa schimb ceva! E de-ajuns? Ma veti ajuta? Acum ca ma gandesc chiar mi-ar placea enorm sa pot sa fac asta. Vreau sa experimentez, vreau sa gasesc raspunsuri! Ma pot baza pe ajutorul dumneavoastra? Promit sa fiu un om bun si drept. Va rog dati-mi voi sa fiu ceea ce vreau si stiu ca pot fi. Nu o sa regretati!
Acum ca mi-am descarcat amarul ma simt liber si… stati… am avut timp sa ma gandesc la altceva… sa imi doresc, sa cred. M-ati lasat! Asta inseamna ca suntem prieteni? Ma sprijiniti?
Pot sa va spun pe nume acum? Cred ca da. Multumesc pentru ca m-ai ascultat si fiindca ma sprijini. Multumesc ca esti langa mine in aceasta calatorie spre sensul vietii mele. Multumesc pentru sansa, Timpule. O sa facem lucruri mari impreuna, mersi!”
Share
Comentarii recente